Monday, April 8, 2013

Books: „Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia” editura Nemira, nr. 3/februarie 2013


Trebuie să recunosc deschis că după ce am terminat (cu unele dificultăţi) volumul 5 din Saga „Cântec de gheaţă şi foc”, nu am mai avut disponibilitatea sufletească necesară pentru a citi altceva scris de George R.R. Martin. Simţeam nevoia de „o gură de aer” pentru a mă reface interior după lungile, detaliatele şi uneori sângeroasele descrieri de evenimente, peisaje, trăiri, diferitele povestiri încâlcite fără finalitate şi personaje care mereu par a fi împinse în conjuncturi contrare dorinţelor lor. Dar iată că Nemira a scos la sfârşitul lunii februarie în revista „Colecţia depovestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia” o traducere după povestirea lui Martin „In The Lost Lands”, în română „În tărâmurile pustiite” care se păstrează în același stil caracteristic lui descris mai sus.
În acest text, Martin spune povestea unui nobil cavaler care se duce la o vrăjitoare (dacă vreţi…) pentru a-i cere în numele domniţei lui un serviciu, contra cost evident. Acest serviciu este puterea de a se transforma în vârcolac. Totuşi, în acelaşi timp, şi cavalerul cumpără de la vrăjitoare un serviciu pentru el însuşi – ca domniţa să nu îşi primească serviciul cerut. Restul povestirii arată cum vrăjitoarea „Alys-cea-Plumburie” îndeplineşte serviciile pentru care a fost contractată, cu ajutorul puterilor ei supraomeneşti şi a unui licantrop. Acţiunea se desfăşoară între două lumi opuse: lumea organizată, umană, înfloritoare, condusă de domniţă, şi lumea pustie, bântuită de spirite şi creaturi ale nopţii – tărâmul pustiit –, poziţionată în povestire la graniţa cu lumea oamenilor şi în care foarte puţini oameni au trecut.
Întreaga povestire este construită pe antiteze: cele două servicii contrare pe care Alys-cea-Plumburie trebuie să le ofere în același timp, cele două lumi (cea înfloritoare a oamenilor şi cea pustiită a fiinţelor nopţii), cele două personaje feminine care gravitează în permanenţă între bine şi rău (albastra domniţă Melange – personaj aproape absent, vrajitoarea Alys-cea-Plumburie – personajul principal), cele două personaje masculine (vârcolacul şi cavalerul albastru).
Totuşi apar elemente prezente şi în volumele din Saga „Cântec de gheaţă şi de foc”: cel mai evident fiind descrierea foarte detaliată a blazoanelor, alături de culorile acestora, importanţa acestora pentru lumea în care trăiesc cavalerii, descrierile meticulos de crude ale unor întâmplări, care au rolul de a scoate în evidenţă caracterul personajelor care sunt implicate în ele. Deşi aceste elemente nu sunt neapărat pe gustul meu şi m-au obosit şi plictisit pe alocuri în „Dansul Dragonilor”, tensiunea care se naşte din evenimentele povestite, întrebarea pe care cititorul şi-o pune inevitabil („cum poate vrăjitoarea să îndeplinească ambele servicii?”) duc spre un sfârşit total neprevăzut, care va oferi, la fel ca și mie, satisfacţie cititorului.
Povestea este prezentată în această revistă pentru a exemplifica trăsăturile de bază ale literaturii Dark Fantasy (explicate în detaliu şi cu exemple de Oliviu Crâznic în eseul său din aceeaşi revistă, „Literatura Dark Fantasy. Antieroi şi creaturi ale nopţii în întunecate lumi imaginare”) şi vă las pe voi, cititorii, să le descoperiţi una câte una pe parcursul lecturii povestirii. Tot în acest eseu veți găsi o listă de autori (români și străini) și operele lor din sfera Dark Fantasy, listă care mie mi s-a părut foarte interesantă.
După eseul menţionat mai sus puteţi citi povestirea lui Oliviu Crâznic însuşi, „Lenore Arras”, în care îl veţi descoperi pe Ferrin, un tânăr care a fugit toată viaţa, alături de frumoasa Lenore, de ducele de Arras, care angajase mulţi asasini şi pusese un preţ pe capetele lor. Şi aici avem un personaj absent, pe Lenore, fiinţa cea mai dragă lui Ferrin, motivul pentru care el a trăit şi motivul pentru care el a continuat să fugă. O dată pierdută, el se simte pierdut  la rândul lui şi goneşte printr-un peisaj iernatic pentru a o răzbuna şi, astfel, pentru a-şi găsi pacea.
Marea parte a acţiunii se petrece în goana cailor într-o  natură sălbatică, posedată parcă de iarna. Este una din puţinele povestiri unde zăpada capătă conotaţii aproape demonice. Personajul principal rememorează fără cronologie diferite evenimente din viaţa sa, dominate de fiinţa angelică a Lenorei, care la sfârşit oferă cheia întregii poveşti.
Acţiunea se petrece în evul mediu, evidenţiat atât prin limbajul povestirii cât şi prin credinţa în lumea spirituală afişată de personaje. Deoarece am menţionat limbajul, nu am putut să nu remarc atenţia pe care autorul o acordă acestuia, grija cu care îşi alege cuvintele, modul în care acestea sunt îmbinate în expresii tipice perioadei istorice. De altfel nimic nu este la întâmplare în această povestire – nici un element nu este prezentat fără rost, nu apare fără a avea un rol de jucat: referinţele la zeul Hypnos corelate cu absenţa somnului, albul zăpezii şi protejarea de lucirea ei cauzatoare de oftalmie, chinul neînţeles şi dezvăluit abia la final al personajului principal, denumirile geografice (Cheiul Oaselor) sunt doar câteva exemple de elemente care creează cadrul de „dark fantasy”.
Oliviu Crâznic nu este deloc străin povestirilor cu şi despre creaturi ale nopţii. Stau mărturie în acest sens romanul său „...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” şi eseul de la sfârşitul cărţii sale, care vă va oferi indicii despre izvoarele istorice care l-au inspirat în această povestire. De asemenea capacitatea de a-şi ţine cititorul lipit de scriitura lui alergând nebuneşte peste rândurile scrise se desprinde şi din roman. Veţi fi la fel de incitaţi de a afla deznodământul şi fascinaţi de cele povestite ca în cazul povestirii „Lenore Arras”.
Independent de talentele literare ale celor doi autori, nu pot să nu remarc însă, calitatea îndoielnică a hârtiei în contrast cu coperta lucioasă a revistei. De asemenea desenul de pe copertă nu este foarte atrăgător şi nici deosebit de frumos, după gustul meu. În interiorul revistei găsiţi şi unele poze care par a fi alese în corelaţie cu cele scrise, totuşi nu mă impresionează prea tare. De asemenea total neimpresionantă mi se pare şi traducerea povestirii lui George R.R. Martin.
Dar dacă suneţi cu adevărat fani ai literaturii fantastice, fie ea „dark fantasy”, gotică sau romantică, „Colecţiade povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia” din luna februarie vă va oferi cu siguranţă cel puţin un motiv sau un element care să vă placă.

Disclaimer: Nu am fost plătită sa scriu această recenzie și nici nu am primit revista cu scopul de a-i face recenzie.

No comments: